Bază de Săpun lichid natural Bio, Ecocert / Cosmos-1 kg
Brand | MAYAM |
---|---|
EAN | 6424414014646 |
Bază de Săpun lichid bio - descriere, recomandări
Denumită și Săpun de Castilia, este o bază obținută din uleiuri organice de cocos și măsline, care se poate folosi ca săpun neutru sau se poate parfuma cu uleiuri esențiale, extracte aromatice ori parfumante, pentru a obține un săpun personalizat după preferințe. Are miros specific de săpun de casă, nu este parfumat.
Ingrediente (INCI): Aqua, Potassium Cocoate**, Glycerin**, Potassium Olivate**, Citric acid, Potassium citrate
** made using organic ingredients.
68.4% natural origin of total. 33.8 % of the total ingredients are from organic farming. COSMOS ORGANIC certified by Ecocert Greenlife according to COSMOS Standard
Prepararea unui săpun personalizat:
Baza de săpun se poate colora cu agenți coloranți hidrosolubili și se poate parfuma cu adaos de uleiuri esențiale, parfumante naturale sau extracte aromatice. Baza de săpun suportă un adaos de până la 5% în total, dar pentru a obține rezultatul așteptat, colorantul și/sau esențele se pot include treptat.
Baza de săpun se poate colora și cu anumiți pigmenți minerali, dar pentru ca pigmenții să stea în suspensie și să nu se depună la baza recipientului, săpunul trebuie să aibă vâscozitatea relativ mare (mai jos descriem modalitatea de creștere a vâscozității).
Fiind în mod natural alcalin, utilizarea unor coloranți/pigmenți instabili în medii alcaline trebuie evitată, de exemplu: pudra de hibiscus, pigmentul 14, 27 sau 83.
Nu este necesară conservarea după adaosul ingredientelor în baza de săpun.
Modalitate de creștere a vâscozității săpunului:
În funcție de tipul ingredientelor adăugate, săpunul poate deveni mai fluid. Pentru a-i crește vâscozitatea, se va include o soluție salină în săpunul preparat, astfel:
Se amestecă 2 gr de sare neiodată cu 6 gr/ml de apă plată și se amestecă până la dizolvare; soluția obținută se adaugă la 250 ml de săpun, treptat, cu amestecare lentă și temeinică; poate fi nevoie doar de o parte din soluția salină în funcție de vâscozitatea inițială a săpunului. Dacă se prepară o cantitate mai mare de săpun, se va prepara o soluție salină în cantitate mai mare proporțional.
Indicații, recomandări:
- este potrivit îndeosebi pentru igiena mâinilor și igiena corporală, se folosește ca orice săpun lichid obișnuit
- adaosul de anumite uleiuri esențiale sau parfumante poate lichefia săpunul; pentru a-i crește vâscozitatea, se va apela la o soluție de sare (vezi indicații mai sus)
- săpunurile lichide vegetale sunt în mod natural alcaline, din acest motiv, nu sunt cea mai bună opțiune pentru a fi folosite la spălarea părului, a tenului - uscat îndeosebi - și ca șampon pentru copii (ustură ochii)
Mod de păstrare: la loc uscat și răcoros